Acordarea voucherelor de vacanță
Prin Ordonanța de urgență nr. 46/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, s-a reglementat acordarea, începând cu data de 1 iulie 2017, a unei singure indemnizații/prime de vacanță, sub formă de VOUCHERE, în cuantum de 1450 lei pentru un salariat, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinație – art. I pct. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 46/2017.
În aceste condiții, liderii grupelor sindicale, vor solicita, în regim de urgență, autorităților locale finanțarea corespunzătoare în vederea acordării voucherelor de vacanță salariaților din unitate.
Se va avea în vedere și faptul că voucherele de vacanță se acordă de comun acord cu organizațiile sindicale legal constituite sau, în absența acestora, cu reprezentanții salariaților – art. I pct. 1 alin. (2/4) din O.U.G. nr. 46/2017