Comunicat FSE SPIRU HARET 26 februarie 2019 – Pichetare MEN – ora 11:00

Împreună pentru educație de calitate!

Aproximativ 100 de membri ai Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ vor picheta miercuri, 27 februarie a.c., începând cu ora 11:00, sediul Ministerului Educației Naționale. De asemenea, sindicatele afiliate F.S.E. „SPIRU HARET“ din mai multe regiuni vor organiza acțiuni de protest la nivelul județelor. Prin aceste acțiuni de protest vrem să atragem atenția asupra situației grave în care se află sistemul de învățământ. „Starea de nemulțumire din sistem a atins cote alarmante. Le cerem politicienilor, indiferent de partid, să înțeleagă că este nevoie de o schimbare urgentă. Societatea vrea calitate! Și noi vrem! Nimeni, însă, nu vrea să vadă motivele pentru care nu se obține calitatea. Legile nu sunt respectate sau sunt schimbate peste noapte, hotărârile judecătorești nu se pun în executare, iar
drepturile angajaților din învățământ sunt călcate în picioare. Cadrele didactice sunt obligate să lucreze și cu 38 de elevi la clasă. Contabilii trebuie să transmită situațiile noaptea, pentru că ziua platformele sunt blocate, iar angajații din unitățile de învățământ sunt puși să completeze mii de hârtii inutile, de care nimeni nu ține cont.“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele F.S.E. „SPIRU
HARET“.
Printre revendicările Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ se numără:
– elaborarea pachetului legislativ pentru educație – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federațiile sindicale reprezentative din învățământ și Guvernul României;
– majorarea costului standard per preșcolar/elev – față de lipsa acută de resurse umane, materiale și financiare;
– respectarea parteneriatului social;
– asigurarea personalului didactic de predare calificat;
– plata, în regim de urgență, a tuturor sumelor rezultate din sentințele judecătorești definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019);
– calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor aflate în plată;
– stoparea violenței în unitățile de învățământ;
– asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum și a finanțării suplimentare pentru unitățile de învățământ de masă cu clase în care sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale;

– instrumente reale, aplicabile în situațiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocație sau perturbă desfășurarea întregii activități a unităților de învățământ;
– angajarea în mod real a răspunderii celor care aduc prejudicii școlii.

Departamentul Comunicare şi Imagine
Dragoş Constantin Neacşu

Click aici pentru a vizualiza întregul ducument

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *