- Noi am aflat din mass-media de decizia FSLI. Dacă își doreau un protest comun puteau să ne contacteze. Cunosc numerele noastre de telefon. Considerăm că este doar o acțiune de imagine care nu are nimic cu activitatea sindicală.
- Luni, la prima oră, o să cerem de urgență întrunirea ApEC (Alianța pentru Educație de Calitate – alianță din care fac parte reprezentanți ai elevilor, ai părinților și organizațiile sindicale) pentru a discuta această problemă.
- Din punctul nostru de vedere boicotarea simulărilor nu aduce nimic bun. Și așa această simulare nu este luată în serios de către elevi. Prin acțiunea FSLI, ajungem să discredităm și mai mult testarea.
- FSE Spiru Haret a trimis deja propuneri la Parlament pentru modificarea Legii 153/2017 și vom discuta cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru susținerea acestor modificări. Printre aceste cereri se numără și solicitarea ca de majorarea din luna martie să beneficieze și personalul nedidactic din unitățile de învățământ și din inspectorate, reîncadrarea pe trepte de vechime sau calculul corect al sporurilor.
- Ne este greu să înțelegem cum cadrele didactice sunt împinse într-un protest chiar în luna în care salariile cresc cu 20%.
- Citeam pe facebook că fostul ministru, Liviu Marian Pop, a făcut o vizită acum câteva zile la sediul FSLI. Sperăm că prin acest protest nu se dorește distragerea opiniei publice de la alte probleme din educație precum numirea/demiterea inspectorilor școlari în funcție de culoarea politică/sindicală (vezi cazul de la Vrancea, unde inspectorul urma să fie demis a doua oară(prima data a câștigat în instanță repunerea în funcție), după un control care nu a respectat metodologia, iar inspectorul școlar general adjunct este chiar vicepreședintele FSLI Vrancea).
- Nu înțelegem de ce FSLI folosește în comunicatul de astăzi cuvântul „unitate“ în condițiile în care nu și-au dorit această unitate.
- Deciziile în cadrul FSE Spiru Haret vor fi luate întotdeauna de către membrii de sindicat și nu de către lideri. De aceea, săptămâna viitoare vom trimite în teritoriu o adresă prin care le vom cere colegilor să ne spună formele de protest pe care le vor susține și care sunt revendicările lor.
Ar putea să-ți placă și