Salariile negociate de sindicaliştii din Educaţie cu ministrul Muncii

Legea unică a salarizării prinde contur din ce în ce mai pronunţat * Educaţia va beneficia de creşteri salariale semnificative, în special pentru debutanţi * ministrul Muncii a anunţat că toţi bugetarii vor avea bonuri de masă şi voucher de vacanţă.

Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au avut ieri, 9 martie, una dintre ultimele runde de negocieri cu Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, privind viitoarea Lege a salarizării. Potrivit sindicaliştilor, draftul prezentat de minister cuprinde creşteri medii pentru personalul din învăţământ de aproximativ 56%. „Conform draftului prezentat de Ministerul Muncii, creşterile medii pentru personalul angajat în învăţământ vor fi de aproximativ 56%. Vor fi majorări etapizate până în 2021. Dacă un dascăl câştigă astăzi, de exemplu, 2.000 de lei, în 2021 acest venit ar trebui să fie de cel puţin 3.500 de lei salariu brut. Un alt punct adus în discuţie a fost cel legat de fondul de premiere de 5%, de care vor beneficia unităţile de învăţământ”, a declarat Marius Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei „Spiru Haret“, după negocieri.

Printre subiectele discutate s-a numărat şi schimbarea traseului banilor. „Propunerea care s-a făcut e ca banii pentru sporuri să nu mai treacă prin consiliile locale, ci să meargă direct la şcoli”, a completat Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Ministrul Muncii a anunţat că se vor stabili grupuri de lucru şi săptămâna următoare, draftul de lege urmând să fie făcut public la finalul lunii martie. „Toţi bugetarii vor avea în sporuri câte un voucher de vacanţă şi două norme de hrană. Legea aceasta este regândită aproape de la zero. Desigur, principii s-au păstrat din legea din 2010, de exemplu 5% fond de premiere pe care ordonatorul să îl aibă la dispoziţie”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Sursa: www.ziarulevenimentul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *