D’ale școlii… (ne sincronizăm)

Trist, dar adevărat!… De râsu-plânsu!… Oare e posibil?!… Până unde?!… „școlerul“, elevul (în limbajul de ieri), „educabilul“, (cu vorbele de azi) se trezește din somn cu tot mai multe drepturi. Nu poți să-i zici nimic, fiindcă „legea“ e de partea sa, făcută, probabil de „mam-mare, Mamițica ori tanti
Mița”, ca „să nu mai rămână repetent”.

Cuvântul care sperie dăscălimea este „stress”. Nu stresați! Fiți blânzi, tolerabili, lăsați să crească „lăstarii” fără „să-i cârniți!”. Nu criticați, și… nici nu lăudați pe vreunul, pentru a nu supăra
pe cel cu sacul de drepturi și aproape nici o îndatorire.

Obișnuiesc, sigur metode greșite, de pe vremea când verbul „a învăța” se conjuga la școală, să aduc CĂRȚI copiilor, gândindu-mă – parafrazând vorbele blândului Iisus – „lăsați copiii să vină la mine!” – că e bine să lăsăm cărțile să ajungă în brațele copiilor!

Cartea, aflată astăzi peste tot, uneori la prețul din „punguța cocoșului” din povestea lui Creangă, „lipsește cu desăvârșire” din multe case. Nu întotdeauna sărăcia e de vină, fiindcă școlarul are tatuaje (făcute pe bani grei), piercing, șuvițe în culorile curcubeului, pantofi de culori diferite (nu știe stângul cum e dreptul…), sunt schimonosiți după cum vor mușchii lor, „haine de haine” ș.m.a. contrazic „remunerație mică,… după alocație…!”.

Zilele acestea, mama unui elev, certat cu tot ce ține „d’ale școlii”, a informat (cu sinonimele: a sesizat, s-a plans,… a pârât!) la direcțiunea școlii că „profesorul de română, ăl bătrân aduce cărți copiilor”. Atenție!… nu plicuri cu prafuri albe, nu țigări de vise, ori alte „consumabile”, ci… CĂRțI (cu basme, snoave, ghicitori, proverbe, poezii, ediții din marile capodopere ale copilăriei,
dicționare…). Nu am fost sancționat, dar… „fără cărți”!. În școala de azi poate că sunt interzise, le vor arde pe toate în curțile școlilor și ,peste ani, vom veni cu laptopul, tableta să căutăm sensurile cuvintelor carte și a citi. Nu vorbesc de vreun dicționar de arhaisme, fiindcă și acesta miroase a carte!.

„Dumneavoastră în ce lume trăiți…” îmi spunea cândva o „doamnă bine”, pe care am surprins-o într-un material publicat de „școala românească”. „Astăzi, profesore, nu se mai citește. Uitați, eu am terminat dreptul și sunt la poliția de frontierã și n-am citit nici o carte”.

Rămas fără glas, cu blândețe i-am spus că „sigur nu a făcut română cu mine, fiindcă altfel nu făcea la „S-H” dreptul și nu era la poliția de frontieră”. Cea micã, elevă – pe atunci – în clasa a V-a va trebui să citească, altfel… Dar și reversul medaliei. În cadrul „școlii Altfel” am avut două expoziții de carte, unde elevii și-au expus o parte din cele mai frumoase cărți din bibliotecile lor. Într-o sală de clasă au fost așezate cca 900 de volume de la diverse edituri și colecții. Expozițiile au fost vizitate de elevii din mai toate clasele, colegi, invitați, reprezentanți ai primăriei, ziariști, părinți.

La școala Gimnazială „Romul Ladea” din Oravița, am organizat vreo 27 de întâlniri cu scriitorii. Citez câteva nume: Gheorghe Azap, Gheorghe Zincescu, Ada Cruceanu, Nicolae Sârbu, Iosif Băcilă, Pavel Panduru, Ionel Bota, Nicolae Murgu, Constantin Buiciuc, profesorii universitari doctori: Violeta Bărbulescu (Craiova), Florina Maria Băcilă (Timișoara), Constantin Falcă (Timișoara), ziariștii: Ion Medria, Nicolae Irimia, Nicolae Pătruț, Gheorghe Jurma, Mircea șerbănescu, oameni de condei din urbe,… din imediata noastră apropiere”.

Elevii au văzut „pe viu” pe cei care „au luat pana în mână și au dat ceva… buna la iveală”. Toți autorii și-au lansat cărți, au dat autografe care, peste ani, au devenit prilejuri de „fală”.

Concluzie:… s-au adus cărți, cărți, cărți. Unii părinți („pestriți la mațe” ar zice I. Agârbiceanu) au devenit „experți” în psiho-pedagogie, cu bogate priceperi decimologice, fiindcă „regulamentul”,
legea le dă dreptul să comenteze. Românul este priceput la sport, politică,… medicină,… și învățământ…

După un test la o clasă de-a VIII-a, o mama furioasă foc, fiindcă fiul luase „doar șapte”, mi-a cerut un Xerox după lucrare. Cele două aparate nu au putut citi lucrarea (era scrisă cu cerneală!). Doream să stăm de vorbă, să-I arăt ce nu s-a făcut bine, dar refuz. Vocea domniei sale era crescendo. Direcțiunea, pentru a o potoli, i-a dat voie să „pozeze” lucrarea. Mai adăugăm că mama – cadru didactic! – nu s-a arătat nemulțumită când fiul luase note mari – fără respectarea baremului! Cred că dascălul care dezavantajează un elev, îl „fură” la notă merită sancțiuni. O viață am cântărit „în favoare”, așa cum au făcut o viață țăranii la piață. Un strop, niște boabe peste!

Elevul are, dobândite recent, numai drepturi, chiar și pe cel suprem, garantat de regulament, de „a nu învăța“. Ilustrez acest sens cu listele de la testarea națională și bacalaureat. Reversul medaliei.
Puțini sunt cei de zece! Bacalaureații cu aceste medii visează o „ieșire” dincolo, unde vor fi mai bine apreciați. Am văzut copii super talentați. Uitați-vă la „Next-Star” și îi veți cunoaște! Citiți cărțile editate cu lucrările lor și minunați-vă! Urmăriți întoarcerea olimpicilor! Din păcate pentru ei, spațiul în media este limitat!

Sursa: www.scoalaromaneasca.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scrisoare deschisa